POEZIE

Posted: mai 31, 2011 in Uncategorized

Aştept adiere de aripi

Stau dezbrăcat  pe glameia de lut,

Beau din pocalul durerii,

Mă întorc la  izvoare secate de mult

Şi privesc spre valea uitării.

Mă las inspirat de cocori aurii,

Fecioare ce cântă la harpe,

Iar tu-mi şopteşti din prezent, din trecut

Şi rătăceşti în fraze deşarte.

Te-arăţi dezbrăcată-n oglinzi aurii,

Te alint la mine-ntre pleoape,

Frământ fericit bucata de humă

Şi-aştept adiere de aripi.

Şi-mi ţin de mână copiii

Pribegesc în abisul ultramarin,

M-afund în mlaştini şi smârcuri,

Rătăcesc în labirintul de linişti ce-au fost

Şi-mi ţin de mână copiii.

Ne ascundem împreună-n trecut,

Intrăm în livada cu vişini,

Ne reculegem în tăcerile lungi,

Ne scăldăm aripile ostenite.

Alunecăm toţi pe toboganul de bronz lustruit,

Cădem în adâncuri neîncepute,

Urcăm lin pe nori de ipsos cioplit,

Pe acorduri solemne, divine.

Petale de îngeri ne ning,

Iar noi ne lăsăm purtaţi în derivă.

Dealul copilăriei

Mă-ndrept către dealul neînţărcat al copilăriei,

Unde zburdă în voie prunci, mirese, cortegii

Şi stau atârnate de cer

Ferestre gotice cu vitralii şi tabernacole;

Mă întorc mereu pe dealul copilăriei,

Încărcat cu catapetesme aurii, căpiţe de fân,

Copii trişti, ochi albaştri şi rugi.

Mă uit de-acolo în negura nopţii,

La steaua polară, la duhuri rătăcite prin văi

Şi aud apeluri de seară răstite.

Stau descălţat şi merg prin iarba plină de lacrimi,

Printre căpiţe de fân ascuţite,

Te caut mereu în labirintul baroc şi prăfos,

Printre îngeri, ghirlande şi locuri ferite.

Stăm în cerdacul cu liliac şi privim

La dealul neînţărcat al copilăriei.

Unu plus unu fac unu

Trăim într-o lume muşcată din măr,

Cu dinţi de clepsidră şi pofte.

Trăim într-o lume cioplită-n nisip,

Cu garduri înalte, cu crengi de aur, livezi înflorite şi duhuri văzute,

Stoluri de berze, sălcii plecate sub îngeri, alchimişti,

Cuvinte din bronz ce ning peste noi

În dangăt de clopot,

Logos divin şi nelinişti.

Pe cerul roz – plumburiu al iubirilor neîmpărtăşite,

Pasc tacticoşi inorogi, cai verzi si centauri.

În livada cu mere-ncepute,

Stăm dezbracaţi de vina cunoasterii, ne ţinem de mână,

Privim la cer şi-ncercăm să lipim ulciorul iubirii

şi unu plus unu fac unu.

Cu legăminte, magie, îmbrăţişări şi strângeri de inimi,

Şedem amândoi pe patul de flori,

În groapa cu ismă, parfum de pelin şi de fân şi… poate,

Unu plus unu fac unu.

Noi ne-ntâlnim pe furiş

Cuvintele traversează cerul copilăriei ,

Zidurile bântuite de vecernii tainice, cânturi sacre şi monotone, potire, cadelniţe,

Candelabre împăienjenite, sfeşnice prăfuite aruncate-n visare,

Hornuri fumegând şi ferestre-aburite,

Bucăţi de trecut şi prezent, intrate-n văzduhul cunoaşterii,

Tablouri cu cai înhămaţi şi muşcate-n fereastră

Se duc toate-n colbul cel veşnic.

Urlă emoţia reîntâlnirilor şi-a sufletului condamnat la surghiun şi întristare.

Prunii stau aplecaţi peste şura batrână, încărcată de poveşti şi urzeli fără sfârşit.

Fumez frunze de salcâm şi beau din roua dimineţilor leneşe de altădată,

Ne-mbrăţişăm în fânul uitării şi al speranţei

Şi totul  se topeşte de-atâtea emoţii şi atâta candoare.

Mirosul verde-amar de iarbă cosită mă-mbată

Şi nuduri grase,  gravide cu păr despletit, ţigănci deocheate şi salbe,

Dansează provocator pe cerul şi podul şi râul cu maluri moi, nisipoase;

Ne-nvârtim împreună pe norii uitării,

Plouă cu coroniţe albastre, bujori şi floarea miresii,

Clopotele bat iar de vecernii şi noi ne-ntâlnim pe furiş,

Sub candelabrul prăfuit şi zidul uitării.

Copii ce urzesc veşnicia

Înot în lichidul ruginiu-vâscos al existenţei,

Jaloane de coruri gregoriene şi jerbe de foc mă-nsoţesc.

Orbecăi în noapte, în noaptea ceţoasă, carnavalescă,

Gheizere şi cascade strălucitoare mă-mbrăţişează pervers.

Ochii sticloşi, orbiţi de noroi şi-ntuneric,

Altare de temple păgâne, coloane cioplite, frontoane,

Ministranţi cu cadelniţe şi fum de tămâie edenic,

Preoţi pioşi şi inverşi în straie de regi egipteni,

Clopote de bronz, păcate, mere de aur, copii ce urzesc veşnicia,

Veghează-n deşertul plumburiu şi advers.

Plutesc scârbit în lichid de metal ruginit,

Hărţi de lumini şi de umbre se-arată şi mor,

Printre jaloane şi ochi sticloşi în zenit înot…

 

Am fost

Am fost masa tăcerii,

Am fost piatră şi cheie de boltă,

Am fost coroană de lauri,

Am fost fir de nisip în valea uitării.

Am fost tainiţa Graalului Sfânt,

Am fost aripa roşcată a păsării Phoenix,

Am fost firul de-argint din mitra papală,

Am fost obeliscul înfipt în pământ.

Am fost arc de cerc,

Am fost vitraliu la Chartres,

Am fost un Gargui,

Am fost satirul imberb.

Am fost faunii muieratici,

Am fost lanul de grâu de la Arles,

Am fost potirul lui Bachus,

Am fost câmpul cu maci roşiatici.

Am fost tărâmul de dor,

Am fost trestie-aplecată de vânt,

Am fost tămâia şi smirna din templul păgân,

Am fost fiul risipitor.

Mesaj

Trupul tău, redus la esenţă,

Stă suspendat între cer şi pământ

Şi muguri, şi lujeri, petale de suflet,

Se cern încontinuu

din cerul, văpaia, nisipul şi roua destinului meu.

Cordoane de-argint se ţes în eter,

Coboară şi urcă triunghiul iubirii.

Pe năframa de-argint a datului meu,

Vine spre tine, din raze de stele,

Spre soarele palid şi luni tremurânde,

Mesajul durerii, mesajul speranţei,

Purtat către tine, iubito,

În vârf de săgeată şi coruri de îngeri.

Eşti

Eşti mireasa cavalerului rătăcitor,

Eşti floarea de lotus a sufletului meu,

Eşti ciocârlia din sufletul muribund,

Eşti cufărul ferecat al morţii şi al nemuririi,

Eşti vocea înşelătoare a Pitiei,

Eşti ecoul templului etern,

Eşti cornul tocit al inorogului,

Eşti aripa solzoasa şi gheara de grifon,

Eşti tot ce-i rodnic în mine,

Eşti pasărea phoenix a sufletului meu,

Eşti limba despicată, subţire,

Eşti os sacru, eşti …

Gânduri

Gânduri bătute de valuri eşuează pe nisipul fierbinte, binefăcător,
Stau tolănite la soare, cu braţele vlăguite de aşteptare.
Un vişin îşi scutură florile peste ele, aripi de îngeri veghează, făcând arc auriu peste tot.
Cerul sculptat în forme de aripi, în formă de zbor,
albastrul etern se deschide şi chipuri angelice stau încă flămânde de soare.
Cu goarne de-argint, cu voci androgine le sună chemarea:
gata, suflete rătăcite, gata!

şi frânghii de aur coboară din cer.

Pajiştea verde se-ntinde-n etern,

flori de salcâm le-mpresoară,

gânduri cioplite-n năframe se-ncolonează şi urcă printre aripi şi flori
şi urcă şi urcă…

 

Speranţă

Ochiu-mi obosit poposește
pe zigzagul mantrelor înlăcrimate de atâtea și atâtea ori.
Auriul din ochii stăpânelor se-nalță pe scara pătrată, albastră,
sfârșind sfâșiată de vulturi striviți între gene.

Parca nici pietrele, nici umbrele arcuite nu mai sunt veșnice!
Doar albastrul, doar întunericul rece,
ele da.
In umbra penitenței și a urgiei ce mă-mpresoară
mă dezbrac de trecut ….
Tremură neutru, între altar și catarg,
ochiul auriu albastru al mantrelor înlăcrimate.

 

Disperare

Cerul însângerat ma împroașcă, gândurile disperării ma hăituiesc

mușcă, scrijelind ființa plăpândă

Îndărătnic le spun: ascultați comanda la mine !

dar vai, nesupunere oarbă

Aseară am visat un rastel de bocanci, sufletul țâșnea într-o mie de raze,

cercul îmbrățișărilor toate, se năpusteau

Corpul inert aștepta, lacrimile îmbălsămării.

Curajos îmi spun: mai încearcă o dată.

Gânduri, ascultați comanda la mine!

dar, cerul însângerat…

Pazitorii pragului 2 (diptic)

Posted: septembrie 12, 2010 in Uncategorized

Pazitorii pragului 2

Expozitia

Posted: august 23, 2010 in Uncategorized

atelier

Posted: august 8, 2010 in Uncategorized

Expozitie in august la Iasi

Posted: iulie 31, 2010 in Uncategorized


M-am hotărât să mulțumesc celor care-mi dezvăluie trăirile provocate de interacțiunea cu lucrările mele, dăruind una dintre ele până la sfârșitul lunii iulie. Cui? E o întrebare care mă frământă și pe mine. Pentru că mi-e mai ușor să transpun în imagini ceea ce simt și gândesc, am o profundă admirație pentru cei care reușesc să folosească în mod firesc „cuvântul”. Așa că lucrarea mea va merge către cel care reușește să-mi tălmăcească iscusit orice lucrare în cuvinte. Precizez că nu mă aștept să deveniți critici de artă sau specialiști în arte vizuale. Mi-ar plăcea ca lucrarea mea să ajungă într-un spațiu unde să aducă cu adevărat satisfacție.
Vă aștept, așadar, mesajele pe adresa mea de e-mail până pe 30 iulie 2010.

Mai multe imagini cu lucrările mele găsiți pe

http://petruciobanica.blogspot.com/

Afișul expoziției

Imagine din fața Galeriei de Artă din Cluj – artistul Petru Ciobănică și criticul Vasile Radu, președintele Societății Colecționarilor de Artă din Transilvania.

Posted: aprilie 25, 2010 in arta contemporana, Uncategorized